Băița bebelușul poate fi o experiență provocatoare pentru proaspeții părinți. Chiar dacă prima baie a nou-născutului are loc în maternitate, efectuată de obicei de o asistentă medicală, momentul de acasă este unul încărcat de emoție și teamă. Cu puțină practică, veți începe amândoi părinții să vă simțiți confortabil la ora băii. Începeți prin a învăța elementele de bază ale băii pentru bebeluși și câteva trucuri utile care vă ajută să creați un moment plăcut pentru toți trei.
Băița bebelușului – Când trebuie să-i fac bebelușului meu prima baie?
În general, pentru prima băiță a bebelușului acasă, mulţi părinţi aşteaptă până când nou-născutului îi cade bonţul ombilical, iar buricul este vindecat complet. Până atunci, îl curăţă cu o cârpă moale şi umedă în zonele mai delicate: faţă, gât, pliuri, funduleţ.
Însă, probabil așa cum vă vor spune și din maternitate, nu este necesar să aşteptaţi să cadă buricul pentru a-i face baie. Acest lucru durează în general aproximativ 10 zile, iar bebelușul are nevoie de baie deoarece transpiră, laptele îi poate curge din guriță sau pot exista accidente cu scutecul murdar. Bonţul ombilical nu se va infecta din cauza apei şi nici nu se va vindeca mai greu. Trebuie doar ca după baie să-l ștergi cu un prosop moale și să-l laşi să se usuce înainte de a-i pune scutecul.
Cât de des trebuie făcută băița bebelușului?
Nu este nevoie să-i faci baie nou-născutului tău în fiecare zi. De trei ori pe săptămână ar putea fi suficient până când copilul tău devine mai mobil și mai ușor de manevrat. Pe de altă parte, băile frecvente îi pot usca pielea. Dacă acordați atenție cu schimbarea scutecelor și cu regurgitațiile, și curățați părțile care necesită atenție - fața, gâtul și zona scutecului, atunci băile pot fi mai rare.
Dacă te întrebi care este cel mai bun moment pentru băița bebelușului, răspunsul este că depinde de fiecare familie. Important este să alegeți un moment în care să nu fiți pe grabă sau întrerupți. Unii părinți optează pentru baia de dimineață, când bebelușii lor sunt vigilenți și bine dispuși.
Alții preferă să facă băița bebelușului seara ca parte a unui ritual calmant de culcare. Indiferent de moment, ține cont ca bebelușul să nu fie proaspăt alăptat. Este bine să aștepți ca burtica copilului tău să se liniștească puțin deoarece riscul de a regurgita este mare.
De ce ai nevoie pentru băița bebelușului?
Pentru ca băița bebelușului să devină un moment plăcut și mult așteptat, vei avea nevoie de câteva lucruri utile:
-
Un spațiu cald și o cădiță poziționată pe o suprafață plană. Blatul de baie sau bucătărie, o masă de înfășat sau un pat ferm va funcționa pentru a pune cădița bebelușului, totul ține de spațiul de care dispuneți. Chiar și o pătură sau un prosop pe podea este în regulă. Ideea este să stați într-o poziție care vă permite manevrarea cu ușurință a bebelușului, iar în cameră să fie o temperatură puțin mai ridicată decât în mod normal.
-
Un prosop moale sau un suport special pentru cădiță. Pentru ca bebelușul să stea confortabil în cădița de baie un prosop moale sau un suport din burete este foarte eficient.
-
O chiuvetă sau o cădiță de mică adâncime. Pune apă caldă în chiuvetă sau într-o cădiță specială pentru bebeluși. Verifică temperatura apei cu cotul pentru a te asigura că nu este prea fierbinte. Există și termometre speciale pentru apă pe care le poți plasa în cădița copilului, dar cea mai sigură metodă este să testezi întotdeauna apa cu cotul deoarece este o zonă sensibilă.
-
Produse de îngrijire. Produsele de îngrijire pentru bebeluș sunt adesea recomandate de medicul neonatolog din maternitate, asistentele medicale sau medicul pediatru. În această categorie intră și produsele pentru baie - șampon și gel de duș, săpun ușor hidratant, șervețele pentru bebeluși, prosoape și cremă hidratantă sau ulei de masaj pentru bebeluși. Produsele folosite la băița bebelușului trebuie să fie special create pentru pielea sensibilă a micuților.
-
Prosoape. Prosoapele pentru bebeluși sunt confecționate din bumbac moale și au de obicei un capăt în formă de glugă, ceea ce permite ștergerea ușoară a copilului și menținerea la căldură.
Acordă o atenție deosebită cutelor de sub brațe, în spatele urechilor, în jurul gâtului și în zona scutecului. Este important să știi că unii bebeluși au nevoie de mai mult timp pentru a se împrieteni cu apa. Dar, chiar dacă bebe plânge de fiecare dată când apa îl atinge, nu înseamnă că nu trebuie să-i mai faci baie, dimpotrivă nu renunța. Important este să continui cu blândețe și să-l asiguri prin mângâieri și cuvinte liniștitoare că este în siguranță. Chiar dacă poate să plângă în primele dăți, continuă pentru că astfel micuțului tău îi va fi foarte greu să se obișnuiască și să se bucure de noile experiențe în apă.
Există foarte mulți bebeluși care nu plâng deloc, dimpotrivă momentul băii este unul care îi relaxează și chiar îi amuză. Indiferent de situație, înainte de toate, trebuie să știi că este extrem de important să nu-l lași nici măcar o secundă pe cel mic nesupravegheat, nici în cădiță, nici pe prosop. Nu este nevoie decât de o fracțiune de secundă pentru a se rostogoli sau lovi, mai ales că apa și gelul de duș creează un mediu foarte alunecos.
Nu este o sarcină ușoară să manevrezi în apă un copil care se mișcă foarte mult, mai ales la început, când sunteți într-o perioadă când vă acomodați unul cu celălalt. Dar, tocmai iubirea și grija pe care i-o arătați sunt ingredientele esențiale pentru ca băița bebelușului să devină o experiență minunată pentru toți.
Pentru că suntem permanent preocupați de starea de bine a copiilor, te așteptăm pe Buy4Baby.ro să vezi cele mai sigure și calitative protecții de pat și mobilier, cât și alte produse care pun siguranța bebelușilor pe primul loc.