Am participat la Scoala de vara GPeC - O experienta cu aer de vacanta din care am plecat cu insight-uri de business pentru 1 an

Am participat la Scoala de vara GPeC - O experienta cu aer de vacanta din care am plecat cu insight-uri de business pentru 1 an

Se spune că nu știi, până nu experimentezi. Este un crez care pe noi, echipa Empria, ne ghidează parcă din umbră pentru că ne dă acel drive interior care ne motivează și entuziasmează să învățăm permanent. 

Auziserăm acum câțiva ani de experiența Școlii de vară GPeC care a schimbat în bine viața multor business-uri românești. Însă, după ce am mers pentru prima dată, un lucru ne-a fost clar: până nu participi chiar tu, nu ai cum să cunoști și să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat acolo. 

Și iată-ne ajunși la cel de-al treilea an de participare. 🙂 Pentru că DA ne-a plăcut atât de mult de fiecare dată când am participat și ne-am întors de acolo cu o listă enormă de insight-uri valoroase care ne-au ajuns cât pentru 1 an. 

Moment în care ne-am luat inima în dinți și ne-am gândit să transformăm această experiență revelatoare și transformatoare într-o mărturie pentru clienții noștri fideli care ne sunt aproape și ne susțin, pentru partenerii noștri de business și pentru cei care vor să afle o părere ”de la firul ierbii”. 

Și putem spune la propriu și la figurat de la firul ierbii, pentru că Școala de vară GPeC are loc timp de 5 zile într-o locație absolut superbă, în inima munților, în Moieciu de Sus, din Brașov, în care ți-e imposibil să nu te relaxezi doar privind minunăția de munți care te înconjoară.

 

Ce ne-a plăcut la Școala de vară GPeC?

 

Cu siguranță am face o listă luuuungă de lucruri care ne-au plăcut 🙂 De la peisajul de vis și locația faină de tot, la mâncarea bună, la oamenii cu care am legat prietenii și chiar parteneriate și colaborări viitoare, la momentele de voie bună și distracție de care aveam nevoie după un an de muncă foarte intens, în care am trecut inclusiv prin procesul de rebranding al firmei, de la Buy4baby la Empria.ro

Însă, nu am avea cum să nu amintim de bagajul enorm de informații acumulate în această vacanță educativă care reprezintă pentru noi ca antreprenori o sursă extraordinară de informații valoroase de la cei mai buni specialiști de marketing online de la momentul actual

Ne-au plăcut foarte mult că prezentările și informațiile oferite sunt axate pe tips & tricks și exemple practice de la unii dintre cei mai buni experți din domeniu. Ne-au plăcut și că prezentările și cursurile sunt interactive și poți pune întrebări ori de câte ori ai o nelămurire sau poți cere sfaturi aplicabile pentru business-ul tău. Ne-a mai plăcut că timp de 5 zile se formează o comunitate în adevăratul sens, din care simți că faci parte, că poți cere ajutorul, că ești sprijinit și încurajat.

Și ce e și mai fain, este că totul se petrece într-o atmosferă de voie bună, la o cafea sau un pahar de vin, într-un mediu informal care încurajează comunicarea și dialogul. 

Și da, să nu uităm. Ne-a plăcut foarte mult că ne-am jucat. Da, da, ai citit bine. Noi, care de foarte mulți ani, ne preocupăm de grija pentru ceilalți, care ne străduim să oferim cele mai bune produse pentru clienții noștri, din care mare parte sunt pentru siguranța copiilor, la Școala de vară GPeC am intrat pentru câteva clipe în lumea copiilor și ne-am jucat jocuri de echipă în care am dat frâu liber creativității și imaginației.

 

Cu ce gânduri am plecat de acolo?

 

Dacă ar fi să simplificăm în doar câteva cuvinte experiența de la Școala de vară GPeC am spune: mixul perfect între voie bună, distracție, profesionalism și insight-uri valoroase.

Este o experiență de training și teambuilding extrem de productivă, în care faci networking, schimb de experiență și team-building alături de unii dintre cei mai buni specialiști din digital-ul românesc. Totul ”condimentat” cu voie bună și discuții savuroase sub atenția și ghidarea lui ”Chef” Andrei Radu, organizatorul Școlii de vară GPeC, de peste 13 ani.

Participarea la Școala de vară GPeC 2023 ne-a depășit așteptările, la fel cum s-a întâmplat de altfel în fiecare an. Cursurile au fost on-top, experiența în e-commerce a trainerilor s-a simțit considerabil, iar atmosfera generală a fost una efervescentă și prietenoasă, cu multe zâmbete. Cu siguranță, vom mai merge!


 

Suport clienti Program Call Center L-V: 07:00-22:00 | S-D: 10:00-20:00 / Punct de lucru L-V: 08:00-17:00

0371.230.387 contact@empria.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!