Diversificarea la bebelusi: Cand, Cum si cu Ce alimente se incepe?

Diversificarea la bebelusi: Cand, Cum si cu Ce alimente se incepe?

În jurul vârstei de 6 luni, creșterea și dezvoltarea rapidă a bebelușului necesită mai multă energie și substanțe nutritive decât poate oferi laptele matern sau laptele formulă, acesta devenind insuficient ca unic aliment. De aceea, după vârsta de 6 luni se recomandă diversificarea bebelușului care presupune introducerea altor alimente în nutriția copilului.

Până la vârsta de 6 luni se consideră că laptele matern sau laptele formulă este suficient pentru a satisface necesarul caloric și nutritiv ale unui bebeluș, asigurându-i creșterea și dezvoltarea corespunzătoare. Laptele de mamă este cel mai sigur și mai sănătos aliment pentru primele 6 luni de viață pentru toți copiii. 

Procesul de diversificare a bebelușului reprezintă introducerea în meniul zilnic a unor alimente, care fac trecerea de la alimentația exclusiv lactată la alimentația consistentă. Acest moment de diversificare bebeluși vine cu multe provocări pentru părinți deoarece acceptarea noilor gusturi nu este întotdeauna ușoară. 

CÂND poate începe diversificarea bebelușului?

De la naștere și până la vârsta de 6 luni, bebelușul poate primi din laptele mamei toată hrana de care are nevoie pentru a crește și a se dezvolta corespunzător. Nu are nevoie de nimic altceva, deci fără apă, ceai, suc, terci sau orice alte alimente sau lichide în această perioadă. 

Pentru că fiecare bebeluș are propriul ritm de dezvoltare, trebuie să urmărești comportamentul acestuia pentru a ști dacă este momentul potrivit pentru diversificarea bebelușului. Iata cateva indicii care va arata ca micutul este pregatit pentru a incepe schema de diversificare:

  • Bebelușul poate sta în funduleț și își poate întoarce capul pentru a respinge mâncarea, mai mult își poate coordona ochii, mâinile și gura.

  • A pierdut reflexul de extruziune, caracteristic sugarilor, și nu împinge mâncarea afară din gură; 

  • Bebelușul are primii dințișori și bagă în gură lucrurile pe care le prinde cu mânuța; 

  • Se trezește des noaptea, după ce tiparul de somn-veghe era bine stabilit, acesta este și cel mai important potențial indiciu, că hrana lichidă nu îi mai este suficientă; 

  • Are un apetit crescut chiar și după mai multe alăptari;

  • Greutatea de la naștere este dublată.

 

Deși se recomandă începerea introducerii alimentelor solide înainte de 5 luni în cazul copiilor hrăniți prin formula de lapte, nu este totuși bine să începi diversificarea mai devreme de 6 luni pentru că sistemul digestiv, nu este încă suficient dezvoltat și nu va digera corect alimentele. Mai mult, bebelușii care nu sunt încă pregătiți să mănânce alimente solide vor protesta și vor împinge piureul sau mâncarea cu limba și vor da afară tot ce primesc cu lingurița

diversificare bebelusi

Pe de altă parte, după 6 luni sistemul digestiv al bebelușului va fi pregătit să digere alimentele solide, iar amânarea diversificării va produce dezechilibre pe partea rezervelor de fier, zinc și a altor nutrienți de care bebelușul are nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă.

Organizația Mondială a Sănătății menționează că vârsta de 6 luni este cel mai bun moment pentru diversificare bebeluși indiferent de modul în care sunt hrăniți. Aceasta este vârsta la care toți bebelușii, alăptați sau nu, trebuie să înceapă să consume alimente solide pentru a se asigura că primesc necesarul nutrițional de care organismul lor în creștere are nevoie.

CUM se începe diversificarea la bebeluși?

La începutul diversificării dietei nu are importanță cât de mult sau puțin mănâncă cel mic. Acomodarea cu noile alimente se face treptat. Începe prin a-i oferi în prima săptămână de diversificare, două până la trei linguri de alimente moi, cum ar fi terci, fructe sau legume piure, de două ori pe zi. Continuă să alăptezi la fel de des ca înainte, pentru că laptele este în continuare o parte esențială a dietei din primul an de viață.

Pentru prima săptămână de diversificare încearcă câte un aliment, pe rând și așteaptă 2 - 3 zile între fiecare aliment nou introdus. Acest lucru te va ajuta să vezi și dacă bebelușul are probleme cu vreun aliment, de exemplu alergii.

Se poate începe, treptat, prin combinarea alimentelor (de ex. două legume), pentru a-l tenta pe cel mic prin varietate și gust, chiar dacă la început va scuipa mâncarea. Poți prepara piureuri simple, dintr-o legumă sau un fruct, și treptat poți ajunge la piureuri din două sau din trei ingrediente. Mai departe poți începe să-i oferi legume pasate mai puțin sau chiar, legume sau fructe moi, pe care să le poata ține singur în mână și din care să poată mușca.

Pentru a face din prima masă un moment fericit și senin, este esențial să îi permiți copilului să experimenteze (să bage de exemplu mânuțele în castronașul cu piure). La ora mesei mimica joacă un rol important, păstrează contactul vizual cu el în timp ce îl hrănești sau chiar, atunci când este posibil, mănâncă în același timp cu el pentru a-i fi exemplu.

Unul dintre cele mai utile sfaturi este ca scaunul de masă al bebelușului să fie așezat lângă masa adulților și dacă se poate ca momentul mesei copilului cu cea a adultilor să fie similar este ideal. 

diversificarea bebelusului

Cu CE alimente se începe diversificarea la bebeluși?

Dieta diversificată trebuie să înceapă treptat, iar mama trebuie să țină cont de recomandările medicului pediatru. Schema de diversificare a bebelușului - fie ca e la 4 luni, la 5 luni sau la 6 luni - trebuie urmata, conform recomandarilor facute de medicul pediatru care supravegheaza dezvoltarea copilului.

Primele alimente cu care se începe trebuie să fie moi, pasate sau făcute bucăți mici. Pentru ca să fie tentat, bebelușul are nevoie de o varietate de texturi, așa că alimentele trebuie să fie cât mai diverse. Astfel va învăța și cum să mestece, mestecatul fiind important pentru cel mic și la dezvoltarea vorbirii.

Se poate începe procesul de diversificare bebeluși combinand o linguriță de lapte matern sau de lapte formulă (cu care bebelușul este obișnuit) cu următoarele alimente:

  • Se pot amesteca lapte cu cereale care nu sunt pe bază de grâu, cum ar fi orezul pentru bebeluși (există în comerț cereale pentru bebeluși pe bază de orez).

  • Se pot face fructe pasate sau piureuri din fructe moi sau din fructe fierte ori coapte în cuptor (pară sau măr). Poți combina puțin piure de fructe cu puțin lapte. 

  • Este mai bine să începi cu legumele, pentru că fructele care sunt dulci vor fi mai ușor acceptate, dar alege o legumă „dulce” pentru a o face mai acceptabilă, cum ar fi morcovii, dovleceii sau cartoful dulce. De asemenea, schimbă legumele în fiecare zi și alege întotdeauna produse de sezon. Nu forța acceptarea, dar încearcă din nou peste câteva zile alimentul refuzat. Sunt necesare între 8 și 10 încercări pentru a putea spune că unui copil nu îi place mâncarea.

  • Se pot încerca bucăți mici (finger food) de fructe sau de legume moi (coapte sau fierte). Aceste alimente trebuie taiate în bucăți suficient de mari, pentru ca bebelușul să le poată ține în pumn și să le mănânce singur.

Aceste piureuri trebuie făcute în cantități mici pe care să le pui într-o linguriță de plastic/silicon și pe care să o oferi bebelușului înainte de hrănirea cu lapte. Cel mai bine ar fi să aștepți ca cel mic să deschidă mai întâi gura când îi oferi mâncarea și să nu încerci, pentru început, să îi dai mai mult de una sau două lingurițe. Sub supravegherea ta, în faza avansată de diversificare bebeluși, poți lăsa bebelușul să încerce să țină lingura în mână sau îl poți lăsa să ia alimentele cu degetele și să bage singur în guriță.

Etapa de diversificare bebeluși este extrem de importantă, pentru că bebelușul va lua vitaminele și mineralele din alimentele solide pe care le va mânca. De la aproape 7 luni, poți introduce în alimentația celui mic chiar mai multe texturi și arome. Când este suficient de mare, îi poți oferi surse de fier (anumite tipuri de carne: porc, vită sau miel) și leguminoase (linte, năut, fasole boabe, mazăre).

Pentru ca acest proces să fie un moment plăcut, alege un scaun de masă pentru bebeluși confortabil și ușor de folosit. Pe Empria.ro găsești scaune de masă pentru bebeluși reglabile și cu utilizări multiple, putând fi folosite pentru masă și joacă.

Suport clienti Program Call Center L-V: 07:00-22:00 | S-D: 10:00-20:00 / Punct de lucru L-V: 08:00-17:00

0371.230.387 contact@empria.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!