Despre co-sleeping – de ce să doarmă copiii în pat cu părinții

Despre co-sleeping – de ce să doarmă copiii în pat cu părinții

În general, prin co-sleeping înțelegem situația în care copiii și părinții împart același pat. Există și diferite variații la această situație sau definiție. Unii consideră co-sleeping și situația în care pătuțul copiilor este situat aproape de patul prinților, astfel încât aceștia să îi poată atinge cu mâna pe copii. În varianta cea mai largă, co-sleepingul poate fi acceptat ca fiind a) împărțirea patului, b) paturi diferite pentru părinți și copil, dar în aceeași cameră, c) pătuț atașabil sau d) acceptarea copilului care se culcă în dormitorul lui dar vine în patul părinților în cursul nopții.

Problema dormitului împreună cu copiii este dezbătută de mulți părinți și specialiști, existând importante argumente pro și contra. În general, aceste argumente depind în bună măsură de vârsta copiilor, de diferitele obiceiuri sau situații medicale ale părinților sau copiilor și, desigur, de alternativele existente.

Avantaje

  • Părinții dorm mai mult și mai bine. Nu trebuie să se trezească atât de des în timpul nopții, iar când o fac pot reveni la somn mai rapid. În plus, profită de somnul mai bun al celui mic.

  • Copiii dorm mai mult și mai bine. Se simt mai bine în apropierea părinților, ceea ce îi liniștește.

  • Alăptatul este mai ușor. Mama nu trebuie să fie trează complet pentru a alăpta. În acest fel, alăptarea este încurajată.
  • Scade anxietatea provocată de separarea pe timpul nopții.
  • Promovează sănătatea emoțională a copilului.
  • Părinții monitorizează mai bine și mai ușor starea copilului când acesta este bolnav.
  • Relația dintre copii și părinți este mai strânsă.
  • Părinții pot interveni mai rapid în caz că micuțul are probleme de sănătate

Există, desigur, diferite situații în care co-sleeping-ul nu este o idee bună. Cele mai menționate dintre acestea sunt situațiile în care:

  • Părinții sunt sub influența alcoolului (sau drogurilor, sau a medicamentelor ce au efect asupra somnului);
  • Părinții sunt obezi;
  • Părinții sunt fumători;
  • Părinții au anumite boli transmisibile;
  • Părinții sunt excesiv de obosiți,

Între principalele pericole subliniate de cei ce se opun acestui mod de a împărți somnul cu cel mic se numără riscul de sufocare la care este supus copilul sau faptul că acesta “nu va mai pleca” din patul părinților nici când va mai crește.

Dincolo de asta, trebuie acordată atenție siguranței somnului.

Între elementele ce trebuie avute în vedere se numără:

  • Existența unei saltele ferme, fără elemente care pot duce la blocarea copilului;

  • Copiii nu sunt plasați într-o zonă a patului unde există pericolul să cadă din acesta;

  • Eventualele dispozitive ce nu permit căderea copilului din pat nu îl pun pe acesta în pericol blocându-l sau sufocândul. Din această cauză este important ca dacă se consideră utilă montarea unor bariere sau apărători de pat, acestea să fie de calitate, să se potrivească bine cu patul și salteaua, astfel încât să fie eliminat riscul ca cel mic să se blocheze între barieră și saltea sau cadrul patului.

Decizia de a dormi împreună cu copilul este luată de părinți în baza multor factori. O parte au fost redați în acest text, alții țin poate mai mult de contextul familiei sau de filosofia acesteia de creștere a copiilor.

Suport clienti Program Call Center L-V: 07:00-22:00 | S-D: 10:00-20:00 / Punct de lucru L-V: 08:00-17:00

0371.230.387 contact@empria.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!