Cum să facem casa sigură pentru copii

Cum să facem casa sigură pentru copii

Toți părinții știu că în casă sunt multe pericole pentru copii. Unele sunt ușor de anticipat, unele sunt lucruri la care nu ne-am gândi, dar le descoperă cei mici, spre groaza noastră.
Un alt lucru important – pericolele sunt diferite la vârste diferite. Pe de o parte, pe măsură ce copilul crește, trebuie crescut nivelul de securitate, în sens fizic. Adică, înălțându-se copilul, trebuie sa asigurăm lucrurile din ce în ce mai sus – mai întâi punem protecții la sertarele de jos, apoi mai sus, apoi și la frigider și tot așa... Pe de cealaltă parte, pe măsură ce copilul capătă noi aptitudini și poate face lucruri din ce în ce mai complexe, este nevoie de protecții ceva mai complicate.
Hai să vedem care sunt principalele lucruri care pot fi periculoase pentru cei mici și cum putem îndepărta pericolul, făcând casa sigură pentru copii:

ÎN TOATĂ CASA

Pericol – Muchii și colțuri ale mobilei sau pereților
Rezolvare – Lipirea de benzi sau/și colțare de protecție moi, care atenuează impactul și reduc efectele periculoase
Pericol – Prizele
Rezolvare – montarea de protecții de priză, care nu permit copilului să ajungă la elementele metalice
Pericol – Ușile (strivirea degetelor la închiderea ușii)
Rezolvare – Montarea unor opritoare pentru ușă, care nu permit închiderea acesteia
Pericol – Ferestrele (dacă cei mic ajung să le deschidă, se pot cățăra, dezechilibra și cădea pe ele)
Montarea unor siguranțe, care să limiteze deschiderea acestora sau instalarea unor mânere prevăzute cu chei
Pericol – Mobila, care poate să cadă peste copii (in cazul unui cutremur sau dacă aceștia încearcă să se cațăre pe ea și o dărâmă)
Rezolvare – ancorarea în perete cu chingi de asigurare a elementelor grele de mobilier sau aparatelor
Pericol – Căderea pe jos și lovirea de podea. Pericolul e cu atât mai mare cu cât podeaua e mai tare (din gresie, beton etc)
Rezolvare – plasarea pe jos a unor covoare clasice sau a unor covorașe moi din material cauciucat

ÎN DORMITOR

Pericol – Patul (mai precis, căderea copiilor din pat)
Rezolvare – montarea unor bariere de protecție, care să nu permită căderea copiilor din pat

ÎN BUCĂTĂRIE

Pericol – Sertarele și ușile dulapurilor, din care copii pot scoate diverse lucruri periculoase (de exemplu, cuțite, detergenți etc.)
Rezolvare – montarea unor siguranțe care să nu permită deschiderea acestora. Astfel de siguranțe sunt de diverse tipuri, adaptate nevoilor specifice – flexibile sau fixe, pe colț, cu deschidere manuală sau magnetică etc.
Pericol – Pornirea cuptorului sau plitei, ceea ce poate provoca arsuri sau chiar incendii
Rezolvare – Montarea unor protecții pentru butoanele acestora, care să nu permite accesul celor mici

ÎN BAIE

Pericol – Alunecarea în cadă sau duș
Rezolvare – Montarea unor covorașe antiderapante
Pericol – Alunecarea în vasul de toaletă
Rezolvare – Aplicarea unei siguranțe pe capacul vasului de toaletă care să nu permită ridicarea acestuia de copil și montarea unui reductor, care să îi permită copilului utilizarea sigură și confortabilă a toaletei

PE BALCON

Pericol – Cățărarea pe balustrada balconului și căderea de acolo
Rezolvare – Montarea unei plase de protecție

PE SCĂRI

Pericol – Treptele, pe care cel mic poate aluneca sau de care se poate împiedica
Rezolvare – Montarea unor benzi antiderapante pe trepte și eventual montarea unei mochete, care să le facă mai puțin dure, în cazul unei căderi
Pericol – Balustrada, prin care cel mic poate cădea, în cazul în care există spații suficient de mari între elementele acesteia
Rezolvare – Montarea unei plase de protecție
Pericol – Căderea pe scări
Rezolvarea – Montarea unei bariere, care să nu permită accesul copilului

ÎN CURTE

Pericol – Poarta casei, pe unde copilul poate ieși în stradă
Rezolvare – Securizarea acesteia, cu cheie sau încuietoare
Pericol – Piscina, în care cel mic poate cădea
Rezolvare – Montarea unui gard suficient de înalt și de sigur, care să nu permită accesul copilului neînsoțit și montarea unei prelate care să acopere piscina când nu e folosită. Suplimentar, și instalarea unei alarme pentru piscină e o soluție bună.

Ceea ce am scris mai sus cu siguranță nu acoperă toate pericolele ce pot fi întâlnite în casă, dar sunt zone în care apar frecvent probleme. Și încă o mențiune specială – aceste lucruri nu se referă la bebeluși ci la copiii care au început deja să meargă, chiar și de-a bușilea.
Și, în fine, o chestiune care nu poate fi subliniată suficient: toate cele descrise mai sus sunt doar măsuri de protecție care nu pot înlocui grija permanentă a părinților sau celor care au copiii în grijă!

Cum spuneam, lista pericolelor nu e completă. Spune-ne din experiența ta, ce ne-a scăpat și e important de menționat pentru a face casa sigură pentru copii?

Suport clienti Program Call Center L-V: 07:00-22:00 | S-D: 10:00-20:00 / Punct de lucru L-V: 08:00-17:00

0371.230.387 contact@empria.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!