Dacă ne punem mintea găsim nod în papură la orice. Acum însă discutăm 5 dintre cele mai importante greșeli pe care le-am întâlnit la părinții care voiau să-și facă casa mai sigură pentru copii.
1. Începi să protejezi copilul doar după ce s-a accidentat
E bine să iei măsuri când îți dai seama că ceva e periculos dar nu e ok să te bazezi mereu doar pe rezolvarea problemelor după ce ele apar. Trebuie să și anticipezi și să elimini unele posibile probleme. Sigur, dacă s-a întâmplat să cadă copilul din pat și să se lovească la cap, atunci când montezi o protecție laterală de pat știi clar ce emoții ai avut și ce vrei să eviți pe viitor. Dacă montezi siguranțe pentru sertare și uși încă dinainte să prinzi copilul cu mâinile în detergenți, nu știi exact ce pericole ai evitat și poți rămâne cu impresia că ai făcut mai mult decât era cazul. Eventual poți fi și ținta unor ironii din partea unor rude sau prieteni.
2. Nu te gândești la ce urmează în doar câteva luni
Aici vorbim de o altă variantă de acțiune bazată pe răspuns la probleme deja apărute. Tinerii părinți sunt uneori șocați de prima problemă de “siguranță” a bebelușului lor și caută rapid o soluție să o rezolve. Apoi o iau tot așa din criză în criză, fără să anticipeze ce va urma. Mai întâi protecții pentru prize, apoi colțare de protecție, siguranțe pentru sertare și tot așa. Asta poate însemna mai mult timp petrecut cu căutarea de produse de protecție, cheltuieli cu curieri etc. Adevărul e că, pe măsură ce copilul crește trebuie “ridicat” nivelul de siguranță. La propriu. Mai întâi ne interesează mai mult lucruri la nivelul solului, apoi ușor-ușor urcăm către prize, picioare de mese, uși de dulăpioare, colțuri de masă, ferestre și așa mai departe...
3. Pui preț pe... preț mai mult decât e cazul
În ceea ce privește prețul se poate greși în ambele direcții. Poți considera că o protecție e nejustificat de scumpă, fără a lua în calcul cât de costisitoare pot fi consecințele neutilizării ei. Pe de cealaltă parte, poate fi o greșeală și să cauți cel mai scump produs de un anumit tip, crezând că este în mod necesar mai bun. Adevărul e că în multe cazuri nu e nevoie sub nicio formă de un design complicat sau de materiale deosebite pentru a rezolva o problemă. Poate că de multe ori prețul reflectă mai mult designul, ambalajele sau canalul de distribuție decât produsul în sine. Ideea e că și în acest caz trebuie pur și simplu să fim rezonabili...
4. Nu găsești echilibrul între prea puțină și prea multă protecție
Discuția cu privire la cât de aprig trebuie să îți protejezi copilul versus cât de liber trebuie să îl lași e amplă, cu argumente logice în ambele părți. E treaba fiecărui părinte să se poziționeze cât mai bine în chestiunea asta. Cât mai bine pentru copil, nu pentru părinte, ca să fim înțeleși. Sunt oameni care exagerează controlând orice obstacol din calea copilului, orice mic pericol, luându-i șansa de a învăța să se protejeze și singur. Există și oameni care îl lasă să-și găsească singur soluțiile de supraviețuire. Care e soluția cea mai bună? Nu există o rețetă universală. Noi credem că nu trebuie dus copilul de mânuță până ajunge la facultate sau chiar și după. Dar nici nu trebuie lăsat să se descurce singur de la 2 ani...
5. Nu faci un audit complet
Ok, asta cu auditul am spus-o în glumă. Ceea ce vrem să spunem e că dacă te apuci să-ți faci casa sigură pentru copii n-ar strica să petreci o jumătate de oră analizând serios toate pericolele cu care se pot confrunta și să decizi care trebuie abordate și cum. Iar această analiză trebuie făcută de la înălțimea copilului – cea de acum și cea de peste 1 an, să zicem.
În materialul acesta ți-am vorbit despre 5 greșeli pe care credem noi că le poți face cu privire la asigurarea siguranței copilului în casă. Evident că nu e o listă completă. Oricum, e vorba mai mult de posibile “erori de perspectivă” și nu de greșeli concrete. Mai mult, poate că în cazul tău nici una dintre ele nu e relevantă. Am simțit însă nevoia să discutăm despre ele deoarece am întâlnit unele povești de la clienți care ne-au speriat.